24LINE.NET

Stiri de ultima ora din tara cat si din afara.


UK vrea să blocheze libera circulație a cetățenilor UE chiar din prima zi de BREXIT

iStock

Noul ministru de Interne al Marii Britanii vrea să impună restricții la frontierele UK imediat pe 31 octombrie, când premierul Boris Johnson a anunțat că englezii vor ieși din Uniunea Europeană chiar dacă nu vor avea un acord de retragere.

Astfel, potrivit The Independent, libera circulație pentru membrii Uniunii Europene în Marea Britanie se va sfârși chiar din prima zi în care va intra în vigoare ieșirea din UE, respectiv pe 31 octombrie, chiar și fără un acord.

Ministrul Priti Patel este cel care insistă pentru acest plan, mai spun sursele The Independent. Până acum, miniștrii au încercat să amâne această problemă a liberei circulații până la găsirea unei soluții concrete, însă proiectul de lege a rămas blocat în Camera Comunelor.

Liberal-democrații au condamnat această accelerare a procesului, despre care au spus că este ”brutală” și au avertizat că Patel este ”complet detașat de realitate”.

Oficiali ai minsterului britanic de Interne au fost trimiși la Singapore pentru a copia de acolo metodologia, ministrul Patel fiind convins că aceasta se va putea implementa rapid și în UK.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Poate te intereseaza