24LINE.NET

Stiri de ultima ora din tara cat si din afara.


Orban, despre militarul leșinat de Ziua Marinei: Poate trebuie să dăm o regulă că președintele trebuie să aibă un ochi în ceafă

Președintele Klaus Iohannis nu l-a văzut pe militarul american care a leșinat în timpul discursului său de joi, ținut la Constanța cu ocazia Zilei Marinei, a spus Ludovic Orban: „Probabil ar fi reacționat într-un fel”. Președintele PNL a atras atenția, însă, că alți oficiali care se aflau cu fața la incident nu au reacționat în niciun fel.

„Nu mi se pare un subiect de discuție, este evident că președintele n-are cum să vadă, că n-are ochi în ceafă. Poate trebuie să dăm o regulă că președintele trebuie să aibă un ochi în ceafă. El era implicat în susținerea discursului, se vedea clar că a citit de pe foi și a plecat prin stânga. Deci, nu avea cum să vadă locul din lateral, era în spate, spre dreapta”, a spus Ludovic Orban, la Digi24.

Liderul PSD a atras atenția că alți oficiali au văzut momentul și că puteau să reacționeze.

„Au văzut alții în schimb, care erau la tribună. Mi se pare foarte ciudat, că președintele, care era cu spatele implicat într-un discurs adresat marinarilor, a ajuns subiect de discuție, dar cei care stăteau cu fața, ministrul apărării, ministrul justiției, ministrul de externe, care erau cu fața și au văzut foarte clar n-au avut niciun fel de reacție. Cine trebuia să aibă reacție a avut”, a adăugat el.

„S-a văzut că s-a intervenit, militarul a ajuns la spital. A fost o cădere de glicemie”, a subliniat Orban.

„Ce ar trebui să facă președintele în momentul în care citește un discurs să se uite permanent în stânga, în dreapta, să urmărească ce se întâmplă? Citea un mesaj care era adresat marinarilor, militarilor români din Marină. Probabil ar fi reacționat într-un fel, oricum sunt convins că s-a interesat de starea militarului. Nu am niciun dubiu în privința asta”, a mai spus liderul PNL.

Redactor web: George Costiță

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Poate te intereseaza