24LINE.NET

Stiri de ultima ora din tara cat si din afara.


„Grapa cu colţii reglabili” și alte învățăminte utile ale lui Petre Daea pentru elevii liceelor agricole

Foto: Inquam Photos/Justinel Stavaru

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, le-a transmis elevilor de la liceul cu profil agricol din Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, cu prilejul deschiderii anului școlar, că e nevoie ca atelierele școlare să fie modernizate, “pentru a nu rămâne în incultură tehnică”.

“Dumneavoastră vă trebuie ateliere în care să învăţaţi, să vă conectaţi cu realitatea tehnologică, pentru a nu rămâne în condamnare tehnică, în incultură tehnică. Pentru că astăzi, vorbim despre grapa cu colţii reglabili?! Te uiţi pe teren şi vezi că avem combine, utilaje, care se conduc de la distanţă. Şi aceşti elevi, mâine studenţi sau oameni de afaceri sau lucrători în agricultura performantă trebuie să aibă îndemânarea şi instrucţia cuvenită pentru a se compatibiliza cu condiţiile din agricultură”, a spus Daea, citat de Agerpres.

Ministrul a precizat că liceele cu profil agricol trebuie să intre într-un program investiţional.

“Ministerul Agriculturii are obligaţia să se ocupe de liceele agricole ale ţării, acelea care au mai rămas, din nefericire puţine. În urma unui ordin comun, semnat de ministerele Educaţiei şi Agriculturii, cele 58 de licee vor intra într-un program investiţional”, a afirmat ministrul Petre Daea.

Acesta le-a vorbit elevilor despre necesitatea unei pregătiri adecvate tehnologiei actuale.

“Elevii de aici care doresc să ştie, să cunoască, să mânuiască instrumentele cunoaşterii, fie ele tehnice sau altfel, stăteam şi mă gândeam, ascultându-vă pe dumneavoastră şi interpretând cu ochii minţii ce poate prinde un om într-o secvenţă a existenţei sale: aveţi această posibilitate aici? Răspunsul meu este că nu pe deplin, că v-am văzut atelierul, nu aveţi dotarea necesară. Astăzi este un decalaj între dotarea tehnică din agricultură şi industria alimentară şi dotarea unităţilor de învăţământ, care creează o ruptură în actul cunoaşterii, motiv pentru care puteţi înţelege foarte uşor, rapid, de ce a apărut această lege extrem de importantă pentru acest sector formidabil al ţării. Agricultura Ţării Româneşti este diferită acum cu mult şi superioară faţă de agricultura Ţării Româneşti cu câţiva ani în urmă”, a spus Daea.

Editor web: Mihnea Lazăr

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Poate te intereseaza