24LINE.NET

Stiri de ultima ora din tara cat si din afara.


Rușine totală! Cei de la Nice au găsit hoțul care i-a furat lui Kasper Dolberg ceasul de 70.000 de euro

Kasper Dolberg joacă la Nice din această vară / Foto: ogcnice

Nice a găsit hoțul care i-a furat ceasul de 70.000 de euro lui Kasper Dolberg (21 de ani) din vestiar. Potrivit L’Equipe, toate indiciile duc către colegul său din atac, Lamine Diaby Fadiga (18 ani).

Puștiul este unul dintre cei mai promițători jucători francezi din ultimii ani. Fadiga este format de Nice și a fost promovat la prima echipă în această vară, însă a debutat la echipa mare pe vremea când antrenor era Lucien Favre, la 16 ani, 10 luni și 18 zile, echipă pentru care a adunat până acum 183 de minute în 7 meciuri.

Fadiga este internațional U16, U17 și U18, însă cu toate acestea, el ar putea avea viitorul compromis, pentru că Nice ar putea să-l dea afară.

În acest sezon, Fadiga nu a jucat încă, din cauza unei accidentări la gleznă, suferită în aprilie. Clubul a deschis o procedură disciplinară împotriva sa și a fost convocat să dea explicații pertinente. Dar în cele din urmă, potrivit L’Equipe, el ar putea fi dat afară.

Kasper Dolberg a amenințat că nu mai joacă pentru că i s-a furat un ceas de 70.000 de euro

Supărarea l-a făcut pe Dolberg să nu mai vrea să se antreneze chiar din a doua zi după ce a descoperit că îi lipsește ceasul. În plus, el a amenințat că nu va juca în meciul cu Dijon, dar până la urmă a făcut-o și chiar a marcat.

Asta nu înseamnă că Dolberg a trecut prea ușor cu vederea incidentul. Danezul chiar a făcut o plângere la poliție.

După plecarea lui Mario Balotelli, în ianuarie 2019, Kasper Doberg este noul star al celor de la Nice. Atacantul de 21 de ani a fost transferat în această vară de la Ajax, pentru 20,5 milioane de euro, o sumă foarte mare pentru o echipă ca Nice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Poate te intereseaza