24LINE.NET

Stiri de ultima ora din tara cat si din afara.


George Pușcaș, despre meciul România-Malta: Cele trei puncte sunt cele mai importante

Foto: FRF

George Pușcaș a declarat, duminică, în urma victoriei înregistrate în fața Maltei, cu scorul de 1-0, din preliminariile EURO 2020, că, deși nu au fost înscrise multe goluri, cele mai importante lucruri sunt cele trei puncte.

„Cred că cele trei puncte sunt cele mai importante. Poate publicul voia un joc cu mai multe goluri. Nu am găsit destule spații în prima repriză. Mă bucur că pot ajuta echipa să ia cele trei puncte și sper să pot marca în continuare pentru că vor urma meciuri mult mai dificile. Suntem în cărți, suntem la mâna noastră și trebuie să așteptăm jocurile grele. Încet, încet cred că vor apărea mulți jucători tineri în echipa națională. Suporterii au continuat să cânte cu noi și să ne susțină. Trebuie să promitem că vom da totul în meciurile care vor urma”, a spus George Pușcaș, la Pro TV, potrivit Mediafax.

România rămâne în cursa pentru calificare după această victorie neconvingătoare. Următoarele meciuri vor avea loc luna viitoare, cu Insulele Feroe pe 12 octombrie, în deplasare, iar pe 15 octombrie cu Norvegia la Bucureşti.

  • Etichete:
  • romania 
  • malta 
  • euro 2020 
  • george puscas

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Poate te intereseaza