Ludovic Orban: Luni adoptăm Hotărârea de Guvern prin care punem în aplicare starea de alertă

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Ludovic Orban a anunţat că a decis să pună în aplicare prin hotărâre de guvern prevederile Legii 55 cu privire la starea de alertă, care a fost adoptată de Parlament săptămâna trecută. Hotărârea de Guvern va fi adoptată luni, 18 mai 2020.

ACTUALIZARE ORA 19:30 Anunțul a fost făcut duminică, după o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocată la sediul MAI.

„Hotărârea de Guvern, conform legii, este actul normativ prin care am decis să instituim starea de alertă, odată cu intrarea în vigoare a legii. Şi pe cele trei zile în care nu a fost în vigoare legea, în baza Ordonanţei 21, am instituit starea de alertă. Decizia pe care am luat-o este aceea ca, odată cu intrarea în vigoare a legii, să instituim starea de alertă prin hotărâre de guvern, în condiţiile prevederilor legale care au fost stabilite de Parlament. Hotărârea de guvern, evident, va cuprinde tot ceea ce prevede legea, planul de măsuri cu cele trei anexe, şi odată cu adoptarea hotărârii de guvern, practic rămânem în stare de alertă, o stare de alertă în care, de data asta, avem la dispoziţie toate mijloacele necesare pentru a impune respectarea legii”, a declarat Ludovic Orban.

„Am luat decizia de convoca Comitetul Naţional pentru Situtaţii de Urgenţă (luni – n.r.) la 7:30 dimineaţa şi de a convoca şedinţa de guvern la ora 8:00. Şedinţa CNSU şi şedinţa de Guvern sunt necesare pentru a derula toate procedurile stabilite în Legea 55 pentru instituirea procedurii stării de alertă în baza legii”, a mai precizat premierul.

Premierul a menţionat că luni va convoca toate instituţiile cu atribuţii de control și că acestea vor fi pe teren pentru a impune aplicarea legii.

„Tot mâine voi convoca, după audierea mea de la Parlament, toate instituţiile care au atribuţii de control şi care au abilitarea legală de a dispune măsurile pentru respectarea regulilor stabilite prin lege şi prin hotărâre de guvern în cadrul stării de alertă. Toate instituţiile de control implicate vor fi pe teren şi vor impune aplicarea legii. Vom apela la toate pârghiile pe care le avem la dispoziţie pentru a ne asigura că instituţiile publice, agenţii economici, cetăţenii respectă regulile pe care le-am impus şi vom lua toate măsurile pentru a apăra sănătatea şi viaţa oamenilor. Odată cu instituirea stării de alertă în baza legii, practic avem toate prevederile constituţionale necesare pentru a utiliza toate instrumentele legale pentru a ne asigura de această respectare a legii”, a afirmat premierul. 

Citiți și:  Ludovic Orban: Vom menține terasele închise

Cum comentează premierul Ludovic Orban situația de sâmbătă seara din parcul Herăstrău

Orban, despre aglomerația din vămi: A fost un val de veniri, cel mai probabil determinat de decizia CNSU cu privire la izolare

CTP, despre Orban: A fost probabil cea mai antipatică ieșire a premierului. Le reproșează jurnaliștilor că îi pun întrebări deranjante


O ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență a început, duminică după-amiază, la sediul MAI, după neregulile apărute odată cu ridicarea stării de urgență. Este prezent și premierul Ludovic Orban, iar pe agendă sunt și amenzile care se aplică începând de luni. 

La intrarea în sediul MAI, în fața căruia a fost așteptat de ministrul de interne Marcel Vela, premierului Ludovic Orban i s-a luat temperatura.

La ședință mai participă ministrul sănătății, Nelu Tătaru, și secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

Ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență intervine în condițiile în care este în continuare o situație extrem de tensionată la granita de vest a României, unde sute de oameni s-au înghesuit la intrarea în țară, fără a respecta regulile de distanțare fizică. Nervozitatea și tensiunea sunt mari, în condițiile în care unii oameni așteaptă de mai bine de 12 ore și nu au condiții de igienă.

Pe de altă parte, legea stării de alertă intră de luni în vigoare. Autoritățile vor putea aplica sancțiuni celor care nu respectă regulele stabilite deja de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. 

Editare web: Luana Păvălucă


Disclaimer

All articles, images, logos, videos and trademarks used in this website are property of their respective owners. Comments are property of their respective posters.

All data and information provided on this website is for informational purposes only. 24Line makes no representations as to accuracy, completeness, currentness, suitability, or validity of any information on this site and will not be liable for any errors, omissions, or delays in this information or any losses, injuries, or damages arising from its display or use. All information is provided on an as-is basis.

If you would like to read our privacy policy please click here. The information in this web site is subject to change without any notice.