Iohannis, atac la liderii PSD: Fac ce știu mai bine, jocuri politice și combinații meschine. Prioritatea lor e dărâmarea Guvernului

Președintele Klaus Iohannis a lansat un nou atac la adresa PSD, despre care spune că are ca prioritate dărâmarea Guvernului. Iohannis spune că depunerea unei moțiuni de cenzură este o dovadă de „maximă iresponsabilitate”.

„Este foarte grav că unii politicieni încurajează încălcarea legilor și nerespectarea măsurilor de protecție. Sunt aceiași vechi politruci care au slăbit timp de trei decenii statul român și care acum fac tot posibilul pentru ca efortul nostru național să eșueze. Ba, mai mult, în vreme ce prioritatea noastră este protejarea cetățeanului și programul economic care să ducă la reconstrucție, prioritatea PSD este, în aceste vremuri grele pentru România, culmea, dărâmarea Guvernului, așa cum a anunțat cu mândrie liderul acestui partid”, a declarat Iohannis.

Președintele susține că o moțiune de cenzură depusă în acestă perioadă ar fi o dovadă de iresponsabilitate.

„Depunerea unei moțiuni de cenzură în această perioadă este o dovadă de maximă iresponsabilitate. PSD este preocupat, astfel, doar de ceea ce știe să facă mai bine, de jocuri politice și combinații meschine cu scopul de a da jos un guvern angrenat într-o bătălie contra timp pentru protejarea vieții și sănătății oamenilor. O criză politică profundă suprapusă peste o criză sanitară, asta își dorește PSD pentru România! Este aproape de neimaginat cum ar fi arătat țara noastră în această perioadă cu un guvern PSD în funcție”, a mai declarat Iohannis.

Liderii PSD, în frunte cu președintele interimar, Marcel Ciolacu, au declarat că au în vedere depunerea unei moțiuni de cenzură în perioada următoare, însă după ce se termină starea de alertă. 

Editor: Robert Kiss


Disclaimer

All articles, images, logos, videos and trademarks used in this website are property of their respective owners. Comments are property of their respective posters.

All data and information provided on this website is for informational purposes only. 24Line makes no representations as to accuracy, completeness, currentness, suitability, or validity of any information on this site and will not be liable for any errors, omissions, or delays in this information or any losses, injuries, or damages arising from its display or use. All information is provided on an as-is basis.

If you would like to read our privacy policy please click here. The information in this web site is subject to change without any notice.